OFICIAL | George Ogăraru este noul antrenor al lui „U” Cluj

OFICIAL | George Ogăraru este noul antrenor al lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, numirea lui George Ogăraru în funcția de antrenor principal și a lui Alfons Groenendijk în cea de director tehnic, după ce colaborarea cu Mihai Teja s-a încheiat de comun acord.

„În fotbal, la fel ca în viață, vine și momentul despărțirii de oameni dragi. Mihai Teja și Universitatea Cluj și-au încheiat colaborarea de comun acord. Îi mulțumim lui Mihai pentru pasiunea pe care a depus-o la Universitatea, pentru faptul că a crezut în această echipă și a salvat-o de la retrogradare atunci când nimeni nu-i dădea nici o șansă. Cariera sa e abia la început, iar «U» e, cu siguranță, doar primul capitol dintr-o aventură ce se anunță a fi de succes. Avem plăcerea să vă anunțăm că banca tehnică va fi condusă, începând de azi, de George Ogăraru, din poziția de antrenor principal, și de Alfons Groenendijk, în calitate de director tehnic”, a notat site-ul grupării clujene.

Potrivit sursei citate, Ogăraru va fi la prima sa experiență în calitate de”principal”, după ce s-a școlit la Ajax Amsterdam, una dintre cele mai puternice academii din lume. Cu 11 selecții în echipa națională, 44 de jocuri pentru Ajax, și alte 200 în Liga I, el va debuta la amicalul cu Șahtior Donețk de duminică, de pe Cluj Arena (ora 17.30).

Ogăraru a condus azi primul antrenament la „U” și a refuzat dialogul cu presa. Sâmbătă, fostul jucăctor al Stelei va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă.

În funcția de director tehnic va fi instalat Alfons Groenendijk, ex-antrenor la Jong Ajax, și care le-a mai pregătit în carieră pe Willem Tilburg și Den Bosch, ambele echipe din prima ligă batavă. Olandezul în vârstă de 50 de ani a evoluat de-a lungul carierei de jucător pentru echipe precum Ajax Amsterdam, Manchester City, Sparta Roterdam sau FC Utrecht, de la ultima retrăgându-se din activitate în anul 2001.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă sărută de față cu avocații' 😲
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă sărută de față cu avocații'…
S-a scris istorie la Munchen! Performanța reușită de România, după victoria necruțătoare cu Ucraina
S-a scris istorie la Munchen! Performanța reușită de România, după victoria necruțătoare cu Ucraina
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de 35 de ani care a…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Intră banii direct în cont pentru proprietarii de teren. Trebuie depusă cerere, chiar de azi, 17 iunie
Intră banii direct în cont pentru proprietarii de teren. Trebuie depusă cerere, chiar de azi, 17 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×